Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS)

  • Documente recomandate de AICPS
  • Despre noi
    • Internship
    • Instrucțiuni utilizare site
      • Acces revistă
    • Statut
    • Taxe
    • Consiliul de conducere al AICPS
    • Certificare
    • Formulare înscriere
      • Adeziune persoană fizică
      • Adeziune membru colectiv
    • Politica datelor personale
    • Despre cookies
  • Cursuri
  • Revista
  • Membri
  • Asigurări
  • Sponsori&Parteneri
    • Sponsori
    • Parteneri
  • Contact
Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri
en

A intrat în vigoare Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC) - 25 August 2026

Tehnic | Scris de AICPS | Publicat pe 25.08.2026

O primă informare cu privire la principalele modificări și clarificări aduse de CATUC - Legea nr. 169/2026:

Legea nr. 169/2026, Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC), a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026 și a intrat în vigoare la 25 august 2026. Conform art. 575 alin. (2), intrarea în vigoare este automată, iar aplicarea legii nu este condiționată de adoptarea normelor de aplicare.

◆︎ Statutul inginerului proiectant în domeniul construcțiilor este definit explicit 

Pentru prima dată în legislația-cadru a construcțiilor din România este definit explicit statutul inginerului proiectant în domeniul construcțiilor, fiind stabilite activitățile, responsabilitățile și rolul acestuia în cadrul procesului de proiectare. 

Art. 430 definește inginerul proiectant în domeniul construcțiilor și stabilește activitățile de proiectare, activitățile complementare care necesită certificări obținute separat, precum și alte activități din domeniul proiectării, cercetării, consultanței, reglementării și administrației, care nu necesită asumarea responsabilității prin drept de semnătură sau certificări suplimentare. 

Legea 169/2026 prevede că activitatea specifică desfășurată în cadrul proiectului de către inginerul proiectant în domeniul construcțiilor este verificată de șeful de proiect de specialitate și că inginerul proiectant desfășoară o activitate de interes public.

◆︎ Inginerul proiectant poate fi șef de proiect

Art. 434 alin. (1) include și inginerul proiectant în domeniul construcțiilor în definiția șefului de proiect, alături de arhitectul cu drept de semnătură și de arhitectul de interior cu drept de semnătură. 

La construcțiile inginerești, industriale și agrozootehnice, poziția de șef de proiect poate reveni inginerului proiectant sau arhitectului, în condițiile prevăzute de Legea 169/2026. Aceeași posibilitate este prevăzută și pentru clădirile cu programe specifice, cu condiția participării în echipa de proiectare a unui arhitect cu drept de semnătură.

◆︎ Responsabilitățile proiectantului sunt delimitate explicit

Art. 424 alin. (2) leagă responsabilitățile proiectantului de stadiile ciclului de viață al proiectului în construcții, definite la art. 479, și anume:

“Proiectanții sunt responsabili cu conceperea și elaborarea proiectelor și a documentațiilor aferente stadiilor 1, 2, 3 și 4, pe baza și cu respectarea cărora se realizează lucrările de construcții de către executanți. Proiectanții pot avea responsabilități și în stadiul 0 al investiției, conform condițiilor contractuale stabilite între părți. […] proiectantul poate realiza, la cerere, conform condițiilor contractuale, și orice activități din stadiile 5 și 6.” 

Art. 426 precizează că proiectantul nu este răspunzător de controlul calității lucrărilor de execuție. Proiectantul semnează numai documentațiile de șantier pentru care are obligații, inclusiv dispozițiile de șantier pe care le elaborează. Procesele-verbale aferente fazelor determinante și procesul-verbal de la terminarea lucrărilor sunt semnate de proiectant după semnarea acestora de către dirigintele de șantier și responsabilul tehnic cu execuția.

◆︎ Asistența tehnică

Art. 521 stabilește că asistența tehnică se realizează de proiectant pe toată perioada de execuție, până la recepția lucrărilor, și este de două tipuri: obligatorie și opțională. 

Asistența obligatorie se prevede în contractul încheiat cu proiectantul general și cuprinde activitățile stabilite expres de lege. Proiectantul are obligația de a soluționa exclusiv neconformitățile din proiectul tehnic de execuție identificate în acest stadiu. Prin excepție, aceasta poate fi contractată separat atunci când, din motive obiective neimputabile proiectantului, nu poate fi realizată de acesta. 

Activitatea de asistență tehnică poate include, potrivit alin. (5), și servicii precum arbitrarea neconformităților din execuție, analizarea materialelor și a proiectelor de fabricație propuse de executant, emiterea dispozițiilor de șantier, a notelor de constatare și participarea la ședințele de coordonare. 

Art. 522 definește activitatea de proiectare din stadiul 5 drept adaptarea proiectului tehnic de execuție la condițiile concrete din teren și la tehnologia folosită de executant, prin detaliile de execuție, altele decât cele aferente stadiului 4. 

Detaliile de execuție din stadiul 5 pot privi soluționări elaborate de proiectant, echiparea obiectivului cu aparatură și echipamente sau detalii curente standardizate ori dependente de specificul tehnologic al producătorilor. Proiectantul, în cadrul asistenței tehnice, supervizează întocmirea și adaptarea funcțională a acestor detalii, indiferent de elaboratorul lor. 

În urma modificării condițiilor de construire din teren față de cele proiectate sau a identificării unor neconcordanțe între diferitele părți ale proiectului tehnic de execuție, pot apărea activități de proiectare suplimentară. 

◆︎ Încadrarea construcțiilor în clase de consecințe 

Art. 370 înlocuiește sistemul de încadrare a construcțiilor în categorii de importanță A - D cu sistemul claselor de consecințe CC1 - CC4 și stabilește, la alin. (5), regulile de echivalare cu categoriile și clasele de importanță.

Până la intrarea în vigoare a metodologiei de încadrare în clase de consecințe, încadrarea se realizează exclusiv conform anexei nr. 6 la Cod (art. 370 alin. (16)). Dacă o construcție nu se regăsește în anexa nr. 6, aceasta se asimilează de către proiectant cu construcția din cea mai apropiată clasă de consecințe, potrivit criteriilor prevăzute la art. 370 alin. (17).

Regulamentul privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor, prevăzut în anexa nr. 3 la HG nr. 766/1997, rămâne în vigoare, până la modificarea acestuia, conform art. 577 alin. (3) lit. c), însă dispozițiile sale sunt aplicabile numai în măsura în care nu contravin CATUC, potrivit art. 583 alin. (2).

◆︎ Cerințe fundamentale

Art. 386 stabilește cerințele fundamentale aplicabile construcțiilor, respectiv standardele minime de performanță pe care construcțiile și lucrările de construcții trebuie să le îndeplinească. Se menține cerința referitoare la rezistența mecanică și stabilitate (detaliată ulterior în art. 388).

Față de reglementarea anterioară, apare și o cerință distinctă la art. 386 alin. (3) lit. h): emisii în mediul exterior al construcțiilor.

De asemenea, Legea nr. 169/2026 definește la art. 384 reziliența construcțiilor, precum și, la art. 385, riscurile cauzate de hazardurile naturale și antropice.

◆︎ Verificatorul de proiect atestat și verificarea tehnică de proiect

Art. 440 - 444 stabilesc niveluri de verificare corelate cu clasele de consecințe:

Verificarea tehnică a proiectelor care vizează intervenții asupra construcțiilor existente încadrate în Lista Monumentelor Istorice se face numai de către verificatori de proiecte atestați suplimentar în domeniul protejării monumentelor istorice (art. 440 alin. (5)). Atestarea acestor specialiști este organizată de ministerul de resort din domeniul culturii (art. 382 alin. (5)).

Art. 445 delimitează în detaliu obligațiile verificatorului tehnic. Acesta efectuează verificarea numai în domeniile/subdomeniile de construcții sau specialitățile pentru care este atestat, întocmește referatul de verificare tehnică și ține la zi registrul de evidență a proiectelor verificate.

Atenție: CATUC se aplică împreună cu reglementările menținute în vigoare prin articolul 577. O consecință este că faza PAD (fostul DTAD) se verifică în continuare de către verificatori de proiecte atestați, în conformitate cu prevederile art. 7 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 925/1995, menținut în vigoare până la data modificării acestuia, potrivit art. 577 alin. (5) din CATUC (Legea nr. 169/2026).

Art. 446 reglementează răspunderea verificatorului tehnic și o corelează cu nivelurile de verificare prevăzute de Cod.

Se păstrează termenul de 10 ani de la predarea sau recepționarea construcției pentru concluziile verificărilor realizate și răspunderea pe toată durata de existență a construcției pentru viciile structurii de rezistență rezultate din nerespectarea normelor de proiectare în vigoare la data realizării construcției.

Alin. (2) al aceluiași articol face diferența între răspunderea limitată în cazul NVP2 și răspunderea avansată în cazul NVP3 și NVP4. Răspunderea verificatorilor este proporțională cu tipul de verificare și se suprapune cu răspunderea proiectantului numai pentru ceea ce a verificat.

Art. 449 reglementează verificarea prin persoane juridice, respectiv prin societăți de verificare tehnică a proiectelor autorizate de ministerul de resort. În situația în care proiectul este verificat de o astfel de societate, răspunderea pentru verificarea tehnică revine societății.

◆︎ Expertul tehnic atestat și expertizarea tehnică

Expertul tehnic rămâne atestat pe domenii/subdomenii de construcții sau specialități, iar art. 436 reglementează explicit mecanismul de exercitare și confirmare periodică a dreptului de practică. Dreptul de practică al experților tehnici se acordă, după caz, pe durată nedeterminată și se confirmă periodic, din 5 în 5 ani. Pentru confirmare, expertul tehnic trebuie să facă dovada experienței în activitatea de expert tehnic și a efectuării cursurilor de pregătire profesională continuă.

Pentru experții tehnici care au împlinit vârsta de 70 de ani, confirmarea îndeplinirii condițiilor privind capacitatea de muncă și starea de sănătate se realizează anual.

Totodată, art. 435 formulează explicit cerința de independență a expertului tehnic: expertizarea tehnică a unui proiect nu poate fi realizată de aceeași entitate care a elaborat proiectul sau care a efectuat verificarea tehnică a acestuia. Prin „aceeași entitate”, legea are în vedere atât expertul tehnic atestat, cât și persoana juridică la care acesta este angajat sau subcontractor. 

Expertiza tehnică poate prelungi durata de existență proiectată a construcției. Art. 439 alin. (3)-(5) preved că, în cazul unei construcții existente evaluate la cererea beneficiarului, la sfârșitul duratei de existență proiectate sau al perioadei de răspundere a factorilor implicați, dacă prin expertiză se constată îndeplinirea cerințelor fundamentale, expertul tehnic stabilește un program de urmărire în timp și precizează perioada pentru care construcția, sistemul sau subsistemul acesteia mai poate funcționa în condițiile date. Rezultatul expertizei poate fi prelungirea duratei de existență proiectate a construcției și indicarea perioadei maxime în care se va realiza o nouă evaluare. 

Conform art. 437 alin. (4), expertizele tehnice la construcțiile existente se consemnează obligatoriu în cartea tehnică a construcției, iar sinteza raportului de expertiză se înregistrează în Registrul național al construcțiilor (definit la art. 415).

◆︎ Asigurarea de răspundere civilă profesională

Legea 169/2026 reglementează expres obligația asigurării de răspundere civilă profesională pentru operatorii economici care prestează servicii de proiectare (art. 432), experții tehnici atestați (art. 439), verificatorii tehnici (art. 445), societățile de verificare tehnică (art. 449), diriginții de șantier (art. 456) și responsabilii tehnici cu execuția (art. 459).

Pentru o parte dintre aceste categorii, obligația exista și în reglementarea anterioară, noua Lege 169/2026 reunind și sistematizând aceste cerințe într-un cadru unic.

◆︎ Legislație abrogată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2026

◆︎ Reglementări anterioare care rămân în vigoare până la modificarea acestora

Art. 577 păstrează în vigoare, până la modificarea lor, regulamentele pe care se sprijină în prezent activitatea de proiectare, verificare și recepție, inclusiv anexele nr. 1-5 la HG nr. 766/1997, „Regulamentul privind verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor”, anexă a HG nr. 925/1995, „Regulamentul privind recepția construcțiilor”, anexă a HG nr. 273/1994 și „Regulamentul privind controlul de stat al calității în construcții”, anexă a HG nr. 492/2018.

◆︎ Investiții finanțate din fonduri publice aflate în curs

Referitor la obiectivele/proiectele care fac obiectul HG nr. 907/2016, art. 577 alin. (1) prevede patru situații în care nu se aplică prevederile privind ciclul de viață al proiectului investițional:

  • lucrările aflate în curs de execuție la data intrării în vigoare a Codului;
  • obiectivele/proiectele pentru ale căror PT/SF/DALI au fost inițiate procedurile de achiziție publică până la intrarea în vigoare a Codului ori ale căror PT/SF/DALI au fost recepționate de investitor/beneficiar sau depuse spre aprobare/avizare; 
  • obiectivele/proiectele cu finanțare aprobată;
  • documentațiile elaborate și recepționate anterior intrării în vigoare a Codului, care necesită actualizare sau sunt depuse spre reaprobare/reavizare.

Acestora li se aplică legislația privind documentațiile tehnico-economice în vigoare la data la care a intervenit situația respectivă.

◆︎ Procedurile în curs și formulare noi

Art. 582 cuprinde dispozițiile tranzitorii aplicabile procedurilor aflate în curs. Procedurile de elaborare, avizare și autorizare inițiate anterior intrării în vigoare a Codului rămân supuse dispozițiilor legale în vigoare la data inițierii acestora. Data inițierii este data la care actul administrativ în baza căruia se demarează procedura este adus la cunoștința terților. Certificatele de urbanism, avizele și autorizațiile de construire emise anterior își păstrează valabilitatea în condițiile legii.

Modelele formularelor utilizate în activitatea de autorizare a executării lucrărilor de construcții, inclusiv ale formularelor conexe, au fost aprobate prin Ordinul M.D.L.P.A. nr. 975/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 din 26 august 2026.

Pentru aplicarea corectă a prevederilor în funcție de tipul proiectului și stadiul investiției, recomandăm consultarea textului integral al Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Monitorul Oficial nr. 661 din 10 august 2026.

Notă: Materialul reprezintă o primă sinteză informativă și nu urmărește prezentarea exhaustivă a tuturor modificărilor introduse de CATUC.

Urmăriți pagina de Facebook și Linkedin AICPS pentru noutăți legislative și evenimente viitoare AICPS.

 

Înregistrare persoană fizică

Deveniți membru AICPS

Înregistrare companie

Mai multe informații despre conturile pentru companii

Autentificare

Accesați contul dvs. AICPS

Conferinta Nationala AICPS34
HOLCIM-Building & Solutions Partner
ALLBIM NET-NEXT GENERATION PARTNER LA CONFERINTA NATIONALA AICPS34
RAWLPLUG
ASRO

Navigare

  • Despre noi
  • Membri
  • Asigurări
  • Contact
  • Politica datelor personale
  • Termeni și condiții
  • Despre cookies

Platformă de socializare

Asociatia Inginerilor Constructori Proiectanti de Structuri

Contact

Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri

  • Şos. Pandurilor nr.94, Bucureşti, Sector 5,
    incinta AEDIFICIA CARPAŢI, Corp B, Et.1
  • [email protected]
    [email protected]
  • Tel/Fax: (021) 412.02.04
    Mobil: 0788.35.96.96
SAL - Soluționarea Alternativă a Litigiilor
© 2026 AICPS - Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri