Scrisoarea de mulțumire din partea MDLPA
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis AICPS o scrisoare de mulțumire pentru sprijinul acordat în procesul de elaborare a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
Transmitem mai departe această apreciere colegilor cărora li se cuvine: inginerilor de structuri care, pe lângă munca din birourile de proiectare, își fac timp să citească proiecte de legi, normative și eurocoduri, să formuleze observații, să fie prezenți la dezbateri, consultări tehnice și grupuri de lucru AICPS.
O parte dintre demersurile acestea nu s-au încheiat cu un rezultat vizibil: observații care nu au fost preluate, poziții rămase fără răspuns, ședințe fără urmări imediate. Au contat toate. Din ele s-au construit în timp dialogul, respectul și vocea unei comunități profesionale.
Codul a intrat în vigoare, iar perioada următoare înseamnă aplicarea lui în practica de zi cu zi. Experiențele, întrebările și situațiile întâlnite în proiectele curente vor continua să fundamenteze pozițiile și propunerile pe care AICPS le transmite mai departe.

Pentru că această structură profesională se construiește împreună.
De peste 36 de ani, prin implicarea inginerilor constructori proiectanți de structuri, în cadrul comunității.
Scrisoarea de mulțumire din partea MDLPA - în link aici